sâmbătă, 3 octombrie 2009

Scrisoare catre prieteni!

Dragi prieteni,



Aceasta asociatie este o organizaţie neguvernamentală şi non-profit, persoană juridică română, de drept privat, apolitică şi independentă, înfiinţată în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii si fundaţii, aprobată prin Legea nr.246/2005.

Scopul Asociaţiei A.B.C. Afumati este dezvoltarea cultural-educationala , socială, economică, sportiva si de mediu a comunei Afumati, jud. Dolj, a zonelor învecinate comunei si judetului Dolj .
Membrii si voluntarii(cetateni de diverse varste,sex,categorii sociale, elevi, cadre didactice etc) acestei asociatii sunt tineri din comuna si nu numai, care impreuna in idei si actiuni, isi propun:

Creşterea implicării cetăţenilor în identificarea şi rezolvarea problemelor comunităţilor din care fac parte şi participarea acestora la procesul de luare a deciziei cu privire la proiectele de dezvoltare a localităţii, iniţiate de către autorităţile publice şi organisme private;
Integrarea socio-economică a grupurilor dezavantajate, prin iniţierea şi dezvoltarea unor proiecte destinate unor categorii de persoane cum ar fi copii, tineri, persoane cu dizabilităţi, şomeri, persoane peste 65 de ani, etc.;
Promovarea tradiţiilor şi identităţii culturale a localităţii şi a zonei ;
Protecţia mediului şi valorificarea durabilă a resurselor naturale din zonă
Atragerea mediului de afaceri în dialogul dintre ONG şi autorităţile locale asupra problemelor de dezvoltare economică şi socială locală;
Sprijinirea dezvoltării unor parteneriate, cooperări şi reţele între diverşi actori preocupaţi de dezvoltarea localităţii şi a zonei;
Însuşirea celor mai bune practici de dezvoltare organizaţională şi dezvoltare comunitară;
Promovarea culturii si educatiei fizice;
Sprijinirea activitatilor si actiunilor educationale extracurriculare si extrascolare;
Infrumusetarea si dezvoltarea comunitatii Afumati in conformitate cu cerintele Uniunii Europene.

Cine suntem si cu ce ne „laudam”?

Credem ca este evident din pliantul atasat alaturi de acest document, de aceea nu voi mai relua curriculum vitae al Asociatiei A.B.C. Afumati/Dolj.

De ce ne numim „Asociatia A.B.C. Afumati/Dolj”?
Initiale:
A= Afumati;
B=Boureni;
C=Covei.
sunt, dupa cum poate unii stiti, initialele celor trei sate componente comunei Afumati/ Dolj.

Sloganul nostru este:

„COMUNIUNE IN IDEI SI ACTIUNI”-idee ce credem noi ca ne defineste ca apartinatori ai societatii civile.


De ce va scriu in aceasta calitate?
Ne-am infiintat juridic(ca asociatie) in data de 21 iulie 2009 si figuram in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor din Romania cu Nr. de inregistrare:05 din 21 iulie 2009.
Noi insa actionam voluntar(fara a fi remunerati) ca Grup Informal de Initiativa Locala din noiembrie 2008.
Suntem ong-isti inflacarati si desi ne petrecem mult din timpul liber lucrand voluntar pentru comunitate ( scriind si implementand proiecte) ne este foarte greu sa mai continuam aceste actiuni si activitati deoarece nu avem resurse.


Pentru aceasta am avea nevoie de:
Resurse financiare(orice suma de bani) care ar putea face ca acesti copii si tineri de pe raza comunei sa poata participa la activitatile Cluburilor de Dans popular si Pictura ( bani pentru:transport, achizitionare de costume populare, achizitionare de materiale pentru pictura, organizare de spectacole, expozitii, concursuri, achizitionare de aparatura de orice fel, personal angajat care sa predea astfel de cursuri etc);pentru realizarea unor Locuri de joaca adecvate(partial le-am realizat; ne mai trebuie componente ca: 2 leagane, 2 balansoare, 2 tobogane, gard imprejmuire si alte componente (pe care cu sume mici le-am putea confectiona cu voluntarii nostrii);pentru mediatizarea si promovarea Muzeului Culturii si Civilizatiei Satesti din comuna Afumati/Dolj(realizat cu mult voluntariat si care reprezinta intradevar valorile culturale si traditionale din zona noastra si pentru care am avea nevoie de sume cu care sa il promovam: expozitii foto, realizarea unor activitati, participarea la unele manifestari menite sa promoveze si sa mediatizeze, personal angajat care sa asigure functionalitatea acestuia-actualmenete el fiind dat in atributiile directorului de Camin Cultural Afumati/Dolj)
Resurse materiale: costume populare complete sau din bucati din zona noastra(S-V Olteniei); aparat foto, camera de luat vederi, calculator, imprimanta, coli, cartuse imprimanta(Lexmark 1195-deoarece folosesc imprimanta personala;de asemenea colegii folosesc calculatoarele personale), vopsele, sevalet, panza pictura,pensule,panouri pentru expozitii, bancute, scaune, orice alte obiecte considerate de
d-voastra ca fiindu-va in plus sau care nu va mai fac trebuinta si care pentru noi ar insemna foarte mult);
Resurse umane: persoane care isi doresc sa lucreze voluntar pentru noi si care prin semnarea unui contract de voluntariat ar putea beneficia si de o practica in domeniu.Persoanele voluntare pot opta pentru timpul pe care l-ar pune la dispozitia noastra si de asemenea se pot implica pe diverse ramuri cum ar fi:
- Atragere de resurse financiare,materiale,umane(prin punerea in legatura cu alte persoane,institutii,ONG-uri etc: apeland la cunoscuti, prieteni etc);
- Mediatizare si promovare(prin prezentare de fotografii, filmulete etc realizate de noi);
- Atragerea de parteneri(persoane, institutii, organizatii etc)care ar fi interesati de astfel de proiecte);
- Gasirea unor linii de finantare prin care am putea sa continuam astfel de actiuni(gasirea unor linii de finantare de pe diverse site-uri etc).








De ce v-ati implica?

In primul rand cred ca fiecare din noi avem acel spirit civic, acea dorinta de a ne implica si darui din putinul nostru si altora.
Stiu ...o sa spuneti initial ca nu aveti bani...ca aceasta perioada de criza care ne afecteaza pe toti se simte mai ales la voi.Noi v-am raspunde ca ne puteti dona o idee, un gand,un obiect simplu de care poate nu aveti nevoie si care pentru noi asa cum mai spuneam ar insemna mult.Poate despre ceea ce facem noi ati putea povesti si altora... acest lucru ar insemna foarte mult pentru noi. Poate va pricepeti sa promovati proiectele derulate de noi si sa vorbiti despre noi altor persoane care au bani vor sa daruiasca si nu stiu catre cine sa o faca.
Veti mai spune ca nu sunteti bogati incat sa puteti face donatii, sponsorizari etc.
Noi am vrea sa stiti ca rareori am primit sume sau bunuri de la persoane cu bani, ca intotdeuna am fost surprinsi intr-un mod placut de oameni simpli, oameni ca noi care au mai putini bani sau care chiar daca nu au bani vor sa ajute pe altii in alt mod.
In al doilea rand, poate scrisoarea noastra va va aminti de COPILARIE...cea mai frumoasa perioada din viata unui om.
Majoritatea dintre noi si-au petrecut aceasta parte a vietii in mediul rural, un mediu natural, curat si frumos;un mediu nealterat spiritual. Nu ati vrea ca si acesti copii sa creasca la fel?
Amintirile legate de ulitele satului,de locurile de joaca, de prietenii care au ramas acolo suntem siguri ca sunt foarte vii. La tara e la fel ca atunci...frumos, curat, spiritual dar rudimentar.Copiii nostri, ai celor care am ramas in acest mediu au evoluat.Sunt la fel de inteligenti, capabili si talentati ca cei din mediul urban.Doar ca posibilitatile si sansele lor nu sunt egale cu ale celor de la oras.Pentru asta avem nevoie de sprijinul vostru!
In al treilea rand nevoia de a face bine, de a ajuta face parte din spiritualitatea noastra de romani.Este esenta vietii noastre.”A darui” constitue acel echilibru pe care trebuie sa-l pastram in viata ,mai ales atunci cand viata ne-a daruit.

Cu sinceritate si consideratie
Asociatia A.B.C. Afumati/Dolj


Detalii de identificare ale ASOCIATIEI A.B.C. AFUMATI, JUDETUL DOLJ:
-DENUMIREA: ASOCIATIA A.B.C. AFUMATI
CIF:25803293
-NR.INREGISTRARE:05 din 21 iulie 2009
-CONT BANCAR:RO68BRDE170SV54377091700
-BANCA:BRD Bailesti, Dolj
-PERSOANA DE CONTACT :CIOCAN N. ANCUTA NICOLETA
-FUNCTIA PERSOANEI CARE SEMNEAZA:PRESEDINTE AL ASOCIATIEI A.B.C. AFUMATI, DOLJ
-DATE DE CONTACT : CIOCAN N. ANCUTA NICOLETA
TEL. FIX:0251318020
TEL. MOBIL:0764826198
ADRESA mailto:ciocan.anca@yahoo.com
pagina noastra de prezentare:
http://asociatiaabcafumati.blogspot.com

luni, 20 iulie 2009

INAUGURARE MUZEUL SATULUI

ASOCIATIA A.B.C. AFUMATI, IMPREUNA CU PRIMARIA AFUMATI VA INVITA DUMINICA 26 IULIE, ORELE 14.00 LA INAUGURAREA MUZEULUI SATULUI DIN COMUNA AFUMATI.
SANT ASTEPTATE TOATE PERSOANELE INTERESATE, VOLUNTARII CARE NE-AU SPRIJINIT IN ACTIUNILE NOASTRE SI CEI CARE AU AJUTAT LA REALIZAREA MUZEULUI PRIN DONATIA OBIECTELOR.
PE ACEASTA CALE LE ADUCEM MULTUMIRI TUTUROR SI VA ASTEPTAM CU DRAG!!!!